Cei care ar intenționa să crească nivelul ROBOR-ului trebuie implicit să crească și nivelul ROBID-ului, expunându-se astfel la tranzacții care ar putea duce la pierderi, a declarat, joi, Victor Andrei, director în cadrul Direcției Operațiuni de Piață a Băncii Naționale a României (BNR), la un eveniment de specialitate organizat de Revista Piața Financiară.
Oficialul BNR a explicat contextul istoric al celor doi indici. „Practic, ROBID (Romanian Interbank Bid Rate — n.r.) și ROBOR (Romanian Interbank Offer Rate — n.r.) au început undeva în 1995, la vreun an după ce a început oficial piața valutară și se renunțase la acele licitații, dar până în anul 2007, deși numărul de contributori a fost variabil, cotațiile erau informative”, a spus Victor Andrei.
Potrivit acestuia, odată cu dezvoltarea pieței și apariția cererii pentru produse derivate pe dobânzi, a apărut nevoia ca ratele de referință să devină mai reprezentative. Astfel, în 2007, Banca Națională a emis reguli noi privind ROBOR, aprobate de Consiliul de Administrație și discutate cu participanții la piață, prin care cotațiile au devenit ferme, participanții obligându-se să tranzacționeze la acele niveluri atunci când era necesar.
Directorul BNR a subliniat un aspect discutat mai rar, atât în presă, cât și în alte medii: existența ROBID și introducerea, prin regulile din 2007, a unui ecart maxim între ROBID și offer. „Ce se discută mai puțin (…) este faptul că există și un ROBID. Și faptul că în acele reguli din 2007 s-a introdus și un ecart maxim între ROBID și offer, ceea ce face ca cei care ar intenționa să crească nivelul ROBOR-ului, trebuie implicit să crească și nivelul ROBID-ului, expunându-se astfel la tranzacții care ar putea duce la pierderi. Acest lucru este de multe ori scăpat din vedere”, a spus Victor Andrei.
ROBOR și ROBID sunt dobânzi de referință ale pieței interbancare, la care băncile se împrumută, respectiv își plasează lichidități, între ele.
Victor Andrei a mai arătat că aceste mecanisme — combinate cu elementele privind suma minimă și ecartul maxim pe scadență, ulterior reduse odată cu dezvoltarea pieței — fac ca o potențială manipulare a cotațiilor să fie aproape imposibilă. „În plus, din calcul se exclud cotațiile minime și maxime, tocmai pentru a face și mai bună și mai puțin expusă la variații potențiale nejustificate”, a declarat directorul BNR.
El a precizat că, deși există dorința ca acești indici să fie bazați pe tranzacții efective, chiar și pe piețe dezvoltate numărul tranzacțiilor rămâne redus, motiv pentru care forurile internaționale — precum IOSCO (International Organization of Securities Commissions) — acceptă și consideră reprezentative cotațiile ferme.
Reprezentantul BNR a făcut și un apel către cei care comentează public activitatea de dealing: „Ce este important, așa cum multe bănci au subliniat, ar fi bine ca unii din cei care comentează activitatea să vadă cum se desfășoară efectiv acolo în dealing room (…) Arbitrajiștii funcționează sub un stres permanent, cu o țintă ambițioasă de profit, care nu este întotdeauna legată de agenții de vânzări de credite, așa cum se presupune. O bancă nu este un monolit, fiecare departament are propriul buget (…) deci corelația care se face implicit este neadevărată, departe de adevăr”, a subliniat Victor Andrei.
În concluzie, potrivit oficialului BNR, mecanismul de formare a ROBOR și ROBID este unul robust și reprezentativ pentru realitatea pieței interbancare.
