Recuperarea unei creanțe de la un debitor care are conturi bancare în afara României devine, în contextul integrării economice europene, o provocare tot mai frecventă pentru creditori. Regulamentul (UE) nr. 655/2014 a introdus un răspuns juridic dedicat acestei probleme: Ordonanța Asigurătorie Europeană de Indisponibilizare a Conturilor Bancare (EAPO), un instrument procedural autonom, aplicabil direct și uniform în toate statele membre ale UE, cu excepția Danemarcei.
Ce este, de fapt, EAPO
EAPO face parte dintr-o generație mai nouă de proceduri europene uniforme, alături de Titlul Executoriu European, procedura somației europene de plată și procedura europeană a cererilor cu valoare redusă. Scopul comun al acestor instrumente este armonizarea dreptului procesual civil la nivel european, pentru a facilita recuperarea transfrontalieră a creanțelor bănești.
Concret, EAPO permite unui creditor să obțină blocarea temporară a fondurilor dintr-un cont bancar deținut de debitor într-un alt stat membru, înainte sau chiar în timpul unui proces pe fond, pentru a preveni riscul ca banii să dispară până la momentul executării silite.
În România, mecanismul a fost operaționalizat prin OUG nr. 75/2019, care a stabilit instanța națională competentă să soluționeze cererile de emitere a ordonanței, căile de atac aplicabile, taxa de timbru judiciar, precum și rolul Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești ca autoritate competentă pentru obținerea informațiilor despre conturile bancare ale debitorilor.
Condiția esențială: caracterul transfrontalier
Pentru ca EAPO să poată fi aplicat, cauza trebuie să aibă un caracter transfrontalier bine definit: contul bancar vizat trebuie să se afle într-un alt stat membru decât cel al instanței sesizate și decât cel în care creditorul are domiciliul. Acest element de extraneitate se raportează la momentul depunerii cererii și este determinat, printre altele, de codul IBAN al contului.
Este o distincție importantă față de alte proceduri europene similare (precum somația de plată), unde caracterul transfrontalier rezultă din domiciliul diferit al părților, nu din localizarea contului bancar. Lipsa acestui element conduce automat la respingerea cererii — chiar dacă banca vizată aparține unui grup internațional, dacă IBAN-ul indică România, procedura EAPO nu se aplică.
Ce creanțe pot fi garantate — și ce este exclus
EAPO acoperă creanțe de natură civilă și comercială, indiferent dacă izvorăsc din răspundere contractuală, delictuală sau din acțiuni civile derivate din fapte penale. Sunt însă excluse din domeniul de aplicare:
- creanțele legate de regimuri matrimoniale sau relații asimilate căsătoriei;
- testamentele și succesiunile, inclusiv obligațiile de întreținere;
- creanțele față de debitori aflați în procedură de insolvență, reorganizare judiciară sau proceduri de prevenire a insolvenței (concordat preventiv, acord de restructurare);
- securitatea socială;
- arbitrajul.
Unele dintre aceste excluderi rămân disputate în doctrină. Este de menționat, spre exemplu, poziția profesorului Gilles Cuniberti — implicat direct în elaborarea legislației europene privind EAPO — care consideră că excluderea creanțelor matrimoniale și succesorale nu are un temei solid, întrucât regulamentele europene din aceste materii nu oferă, oricum, un instrument de indisponibilizare bancară care să fie „dublat” de excludere.
Excluderea privind arbitrajul generează, la rândul ei, interpretări divergente în instanțele naționale, unele instanțe considerând că o ordonanță asigurătorie poate garanta totuși o cerere aflată pe rolul unui tribunal arbitral.
Condițiile substanțiale: periculum in mora și fumus boni iuris
Pentru a obține o ordonanță EAPO, creditorul trebuie să facă dovada:
- periculum in mora — riscul real ca, fără măsura asigurătorie, executarea ulterioară a creanței să fie împiedicată sau îngreunată considerabil;
- fumus boni iuris — doar pentru creditorii care nu dețin deja un titlu executoriu, aceștia trebuind să demonstreze șanse rezonabile de câștig de cauză pe fond.
Ambele concepte au caracter autonom în dreptul european și nu trebuie interpretate prin prisma noțiunilor echivalente din dreptul intern — un aspect confirmat de CJUE, dar care rămâne, în continuare, dificil de aplicat unitar. Practica instanțelor române arată o tendință spre interpretare restrictivă: într-o speță relevantă, atât instanța de fond, cât și cea de apel au respins o cerere EAPO pe motiv că simpla existență a unui titlu executoriu neexecutat nu este suficientă — creditorul trebuie să demonstreze că a încercat efectiv executarea silită și că nu a renunțat la demersuri.
Un instrument util, dar puțin folosit
Deși oferă un mecanism direct și uniform pentru protejarea creanțelor transfrontaliere, EAPO rămâne, în prezent, un instrument complex și rar utilizat în practica juridică. Interpretările divergente ale instanțelor naționale — evidențiate și prin mai multe trimiteri preliminare pendinte la CJUE, printre care cauzele C-716/24 (Ponner) și C-198/24 (Mr. Green) — arată nevoia unei clarificări suplimentare, atât la nivel jurisprudențial, cât și, eventual, legislativ.
Pentru profesioniștii din domeniul juridic și financiar-bancar, cunoașterea acestui mecanism devine tot mai relevantă pe măsură ce tranzacțiile și raporturile comerciale transfrontaliere se intensifică în spațiul european — EAPO fiind, alături de procedurile naționale echivalente, unul dintre instrumentele pe care un creditor le poate lua în calcul atunci când riscul de insolvabilitate sau de dispariție a activelor debitorului devine concret.
