Comisia Europeană a publicat, în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, din 7 iulie 2026, Regulamentul delegat (UE) 2026/807, adoptat la 10 martie 2026. Actul modifică standardele tehnice de reglementare prevăzute anterior în Regulamentul delegat (UE) 2023/206, actualizând trimiterile și terminologia folosite în urma modificărilor aduse Regulamentului (UE) nr. 575/2013 – regulamentul privind cerințele de capital (CRR), coloana vertebrală a supravegherii prudențiale bancare la nivel european.
Practic, noul regulament nu introduce reguli complet noi, ci recalibrează arhitectura normativă existentă: autoritățile de supraveghere și instituțiile de credit vor lucra, de acum, cu aceleași noțiuni și aceleași trimiteri legislative, eliminând neconcordanțele apărute după modificările mai ample suferite de CRR în ultimii ani.
Ce vizează, concret, regulamentul
Actul se concentrează pe modul în care autoritățile competente evaluează riscul asociat creditelor garantate cu bunuri imobile, fie ele locuințe, fie proprietăți comerciale. Sunt vizate regulile după care se stabilește dacă băncile abordează suficient de prudent aceste finanțări și dacă nivelul de capital alocat lor este adecvat riscului real asumat.
Un element important actualizat este terminologia legată de pragurile minime LGD (loss given default) – nivelurile minime folosite pentru a estima pierderea posibilă în cazul în care un credit nu mai este rambursat. Aceste praguri rămân un instrument-cheie prin care autoritățile impun băncilor o marjă de prudență minimă în calculul capitalului de rezervă.
Regulamentul confirmă, de asemenea, importanța datelor granulare atunci când autoritățile analizează piețele imobiliare: acolo unde raportările standard ale băncilor nu oferă suficientă precizie, textul permite folosirea unor surse suplimentare – registre de credit sau alte rapoarte naționale – pentru o înțelegere mai fină a riscurilor specifice unor segmente sau regiuni. Este o recunoaștere explicită a faptului că piața imobiliară nu evoluează uniform în toate statele membre, iar diferențele dintre segmentul rezidențial și cel comercial pot avea relevanță prudențială directă.
Ce se întâmplă în continuare și ce forță juridică are actul
Natura juridică. Este vorba despre un regulament delegat, adoptat de Comisia Europeană în temeiul articolului 290 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene (TFUE) și al competențelor delegate explicit prin CRR. Regulamentele delegate completează sau modifică elemente neesențiale ale unui act legislativ de bază (aici, Regulamentul 575/2013), fără a trece prin procedura legislativă ordinară completă.
Etapa de control parlamentar. După adoptarea de către Comisie, un regulament delegat este transmis simultan Parlamentului European și Consiliului, care dispun de o perioadă de control (de regulă 3 luni, prelungibilă cu încă 3 luni) în care pot formula obiecții sau pot revoca delegarea. Dacă niciuna dintre cele două instituții nu ridică obiecții în acest interval, actul intră definitiv în vigoare. Publicarea sa în Jurnalul Oficial, seria L, indică faptul că această etapă a fost deja parcursă sau este pe cale să se încheie.
Aplicabilitate directă. Fiind un regulament (spre deosebire de o directivă), actul este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre, inclusiv în România, fără să fie nevoie de o lege națională de transpunere. Băncile și autoritățile de supraveghere (la noi, Banca Națională a României, în coordonare cu Autoritatea Bancară Europeană) vor trebui să alinieze practicile de raportare și evaluare a riscului la noua terminologie și la noile trimiteri, de la data intrării în vigoare stabilită în corpul regulamentului (de regulă, a douăzecea zi de la publicare, dacă textul nu prevede altfel).
Impact practic pentru bănci. Pentru instituțiile de credit expuse pe segmentul creditării imobiliare, schimbarea este în principal una de conformitate tehnică și de raportare, nu una care schimbă radical cerințele de capital. Totuși, actualizarea pragurilor LGD și a surselor de date acceptate pentru evaluarea riscului imobiliar poate influența, indirect, modul în care se calculează activele ponderate la risc pentru portofoliile ipotecare, cu efecte asupra costului de capital pe termen mediu.
