EuPlătesc, unul dintre cei mai vechi procesatori autohtoni de plăți online, a fost inclus oficial în lista procesatorilor de plăți participanți Google Pay, o recunoaștere care confirmă compatibilitatea infrastructurii proprii cu standardele tehnice impuse de gigantul american.
Compania precizează că această confirmare atestă faptul că platforma EuPlătesc respectă cerințele tehnice și de securitate necesare pentru integrarea cu Google Pay și că, în acest fel, devine parte a ecosistemului oficial de procesatori acceptați de serviciul de portofel digital. Pentru comercianții care folosesc EuPlătesc ca procesator de plăți, acest statut reprezintă o garanție suplimentară privind conformitatea tehnică a soluției cu standardele internaționale ale industriei.
„Rămânem aliniați la standardele internaționale ale industriei și continuăm să dezvoltăm platforma în această direcție”, transmite compania într-un comunicat oficial.
EuPlătesc, 20 de ani de activitate pe piața din România
Înființată în 2006, sub operarea EuroPayment Services S.R.L., EuPlătesc este considerat primul procesator autohton de plăți online și se numără printre soluțiile cele mai utilizate de comercianții români din e-Commerce, HoReCa, corporate și educație. Platforma deservește, potrivit datelor publicate de companie, peste 5.000 de clienți activi și procesează milioane de tranzacții anual.
În ultimii ani, EuPlătesc și-a extins constant portofoliul de metode de plată moderne, integrând Apple Pay, Google Pay, tokenizarea cardurilor, plățile prin RoPay, Pay with BT Pay, Click to Pay, precum și soluții precum instant refunds, fast funds și split payments. Compania a introdus totodată aplicații de tip AI antifraudă, menite să ofere comercianților un nivel superior de control asupra riscurilor operaționale.
Din punct de vedere al conformității, EuroPayment Services S.R.L. deține certificările SR EN ISO/IEC 27001:2018 (securitatea informației), SR ISO/IEC 27701:2019 (protecția datelor cu caracter personal), SR EN ISO 9001:2015 (managementul calității), precum și certificarea PCI-DSS Level 1 pentru furnizorii de servicii de plată. Compania are, de asemenea, personal certificat DPO prin TÜV Austria Romania.
Pe piața locală a procesatorilor de plăți online, alături de EuPlătesc activează și alți jucători consacrați, precum Netopia Payments, PayU sau Stripe, fiecare cu propriul model de comisioane și integrare, însă poziționarea EuPlătesc rămâne una dintre cele mai puternice în rândul soluțiilor 100% românești, datorită vechimii, costurilor competitive și rețelei extinse de parteneriate bancare locale.
