Isărescu: România, niciun criteriu îndeplinit pentru euro

Date:

ȘtiriIsărescu: România, niciun criteriu îndeplinit pentru euro

Banca Națională a României este pregătită să reia procesul de pregătire pentru trecerea la moneda euro, însă țara nu îndeplinește în prezent niciun criteriu necesar, iar adoptarea monedei unice europene rămâne un proces politic și social complex, a declarat, joi, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.

„Este foarte bună (discuția despre trecerea la euro – n.r.). Banca Națională a sprijinit și în trecut, inclusiv printr-un adevărat secretariat pentru trecerea la euro. Până prin 2018 aici, în sala asta, aveau loc ședințele Comitetului de Trecere la Euro. Am mai spus de câteva ori. Noi am ajuns atunci, în discuțiile 2011-2012, am ajuns și la detaliu, pe unde să intre mașinile cu numerar în țară și care să fie sucursalele care au depozite mari și unde să postăm, ca să spunem așa, să așezăm stocul de numerar”, a spus Isărescu.

Guvernatorul BNR a arătat că procesul a fost întrerupt în 2018 și a amintit că România îndeplinea criteriile în 2014, însă contextul extern nu era favorabil, pe fondul crizei Greciei și al crizei zonei euro.

„Atunci a fost perioada în care se vorbea chiar de dezmembrarea zonei, dispariția zonei euro. (…) Deci nu se discuta atunci să mai intre o nouă țară în zona euro”, a afirmat Isărescu.

Pe plan intern, guvernatorul a amintit că, după îndeplinirea criteriilor în 2014, a urmat o perioadă în care s-au redus impozitele și au crescut cheltuielile, ceea ce a dus din nou la un deficit mare, iar ulterior au intervenit pandemia și războiul.

Isărescu a subliniat că trecerea la euro nu reprezintă un simplu schimb de monedă: „Trecerea la euro nu este un schimb facil de monedă. Hai să schimbăm leu cu o monedă. Nu, este un proces politic complicat. Are componente și politice și sociale. Se duce până în toată societatea. Și nu putem să o facem noi singuri. Noi avem un rol important, să zicem, dar Guvernul, Parlamentul, ei vor hotărî acest lucru. Noi putem să contribuim la formularea corectă a unui parcurs”, a explicat guvernatorul BNR.

El a precizat că România nu are o alternativă la adoptarea euro, întrucât și-a asumat acest obiectiv prin tratatul de aderare la UE. „N-avem altă alternativă. Deci, în momentul în care am semnat tratatul de aderare, este trecut că vom trece la euro când condițiile vor fi cele necesare, când vom îndeplini condițiile. Nu avem statutul pe care l-a avut, de exemplu, Anglia sau Danemarca, să ne păstrăm moneda națională. Deci, decizia este deja luată”, a afirmat Isărescu.

Guvernatorul a adăugat că România este pregătită să înceapă procesul atunci când societatea va fi pregătită, însă în prezent nu este îndeplinit niciun criteriu. „Noi suntem pregătiți să o facem când societatea este pregătită. Acum, dumneavoastră, mă întrebați pe mine dacă țara este pregătită. Nu avem niciun criteriu îndeplinit în momentul actual. Prioritatea este să facem această corecție fiscală, să rezistăm, să o păstrăm, pentru că experiența din 2014 ne arată că dacă nu o păstrăm, nici nu putem să intrăm în mecanismul cursurilor de schimb”, a spus el.

Isărescu a explicat că, după îndeplinirea criteriilor de performanță, România trebuie să rămână cel puțin doi ani în mecanismul cursului de schimb și să își păstreze stabilitatea indicatorilor. El a subliniat că este necesară disciplina internă și asumarea deciziilor, apreciind că țara trebuie să demonstreze că își poate menține indicatorii macroeconomici pe termen lung.

Guvernatorul BNR a precizat că nu poate indica deocamdată un termen pentru trecerea la euro.

Redactia Banko
Redactia Banko
Redacția banko.ro reprezintă nucleul unei platforme editoriale independente, cu misiunea de a deveni principala sursă de referință pentru sistemul bancar din România. Ne ghidăm după principii de obiectivitate și transparență, având ca scop creșterea gradului de educație financiară în rândul populației și al mediului de afaceri.
spot_imgspot_img

Popular

Vista Bank a finalizat achiziția brokerului Investimental

Vista Bank a finalizat achiziția a 100% din brokerul Investimental, după aprobarea ASF, și își extinde oferta cu servicii de brokeraj și acces digital la piețele de capital din România, Europa și SUA.

Raiffeisen Bank listează la BVB a zecea emisiune de obligațiuni, de 750 de milioane de lei

Raiffeisen Bank a listat la BVB a zecea emisiune de obligațiuni, de 750 de milioane de lei, cu scadență în 2033, dobândă fixă de 7,538% până în 2032 și rating Baa1 de la Moody’s.

Paysera anunță noile comisioane pentru transferurile și plățile cu cardul în valută, valabile din 15 decembrie 2026

Paysera majorează de la 15 decembrie 2026 comisioanele pentru transferuri internaționale, plăți cu cardul în valută și retrageri de numerar, introduce tarife separate pentru cardurile business în Checkout și pregătește pentru 2027 transferuri în moneda țării beneficiarului.

Investitorii tempează așteptările privind evaluarea IPO-ului Anthropic, pe fondul încetinirii creșterii veniturilor

Investitorii iau în calcul o evaluare de circa 1,5 trilioane de dolari pentru IPO-ul Anthropic, sub cele 2 trilioane așteptate, după ce creșterea veniturilor trimestriale a încetinit la 45%.