BCR Pensii lansează transferul 100% online al pensiei facultative către BCR Plus

Date:

ȘtiriBCR Pensii lansează transferul 100% online al pensiei facultative către BCR Plus

BCR Pensii a lansat o nouă funcționalitate digitală prin care persoanele care contribuie la un alt fond de pensii facultative pot solicita, 100% online, transferul activelor acumulate către Fondul de Pensii Facultative BCR Plus, potrivit unui comunicat remis AGERPRES.

Potrivit sursei citate, pentru a completa documentația de transfer pe site-ul BCR Pensii, clienții au nevoie doar de actul de identitate, întregul proces putând fi finalizat în câteva minute, direct de pe telefon, tabletă sau computer, prin semnătură electronică calificată. Noua funcționalitate vine după ce, în prima jumătate a anului 2026, 98% dintre noii participanți la BCR Plus (Pilonul 3) au aderat digital. Totodată, numărul adeziunilor a crescut cu 13% față de aceeași perioadă a anului trecut, iar fondul a depășit 185.000 de participanți, precizează reprezentanții companiei.

Potrivit sursei citate, noua funcționalitate completează ecosistemul de servicii digitale dezvoltat de BCR Pensii pentru simplificarea accesului la pensiile private și economisirea responsabilă pentru viitor. Pilonul 3 le permite oamenilor să economisească voluntar pentru a-și construi o sursă suplimentară de venit pentru perioada pensionării. Sumele acumulate în contul individual de pensie facultativă sunt proprietatea participantului, iar în eventualitatea unui eveniment nedorit, aceste sume se moștenesc, în condițiile legii.

„Pensia facultativă BCR Plus este o pensie garantată, indiferent de evoluția piețelor financiare. Participanții vor primi cel puțin suma contribuțiilor plătite minus comisioanele legale, în condițiile prospectului schemei de pensii. Sunt garantate și sumele transferate la BCR Plus de la un alt fond de pensii facultative (garanția nu este valabilă în cazul transferului de la BCR Plus către un alt fond)„, se menționează în comunicat.

BCR Pensii face parte din Grupul BCR și administrează Fondul de Pensii Administrat Privat BCR (Pilonul 2) și Fondul de Pensii Facultative BCR Plus (Pilonul 3). De asemenea, BCR Pensii este singura societate din România autorizată în acest moment să ofere Pilonul 4 (pensii ocupaționale) companiilor publice sau private. Cei trei piloni de pensii private pot contribui la construirea unei surse suplimentare de venit pentru perioada pensionării, care să completeze pensia publică de la stat.

Redactia Banko
Redactia Banko
Redacția banko.ro reprezintă nucleul unei platforme editoriale independente, cu misiunea de a deveni principala sursă de referință pentru sistemul bancar din România. Ne ghidăm după principii de obiectivitate și transparență, având ca scop creșterea gradului de educație financiară în rândul populației și al mediului de afaceri.
spot_imgspot_img

Popular

Vista Bank a finalizat achiziția brokerului Investimental

Vista Bank a finalizat achiziția a 100% din brokerul Investimental, după aprobarea ASF, și își extinde oferta cu servicii de brokeraj și acces digital la piețele de capital din România, Europa și SUA.

Raiffeisen Bank listează la BVB a zecea emisiune de obligațiuni, de 750 de milioane de lei

Raiffeisen Bank a listat la BVB a zecea emisiune de obligațiuni, de 750 de milioane de lei, cu scadență în 2033, dobândă fixă de 7,538% până în 2032 și rating Baa1 de la Moody’s.

Paysera anunță noile comisioane pentru transferurile și plățile cu cardul în valută, valabile din 15 decembrie 2026

Paysera majorează de la 15 decembrie 2026 comisioanele pentru transferuri internaționale, plăți cu cardul în valută și retrageri de numerar, introduce tarife separate pentru cardurile business în Checkout și pregătește pentru 2027 transferuri în moneda țării beneficiarului.

Investitorii tempează așteptările privind evaluarea IPO-ului Anthropic, pe fondul încetinirii creșterii veniturilor

Investitorii iau în calcul o evaluare de circa 1,5 trilioane de dolari pentru IPO-ul Anthropic, sub cele 2 trilioane așteptate, după ce creșterea veniturilor trimestriale a încetinit la 45%.