Eșecul României de a instala un nou Executiv miercuri crește riscul pentru ratingul de țară, într-un moment în care blocajul politic, care durează de cinci luni, se suprapune cu o creștere accelerată a datoriei publice. Premierul desemnat, Siegfried Mureșan, a pierdut votul de învestitură în Parlament. Criza a dus deja leul la minime istorice, iar randamentele obligațiunilor locale la 10 ani au crescut cu 60-80 de puncte de bază, la maximele ultimului an, în ultimele două săptămâni, anunță Reuters.
S&P decide vineri, cu un rating la limita categoriei investiționale
Agenția S&P Global urmează să revizuiască vineri ratingul României. Acesta se află pe cea mai joasă treaptă a categoriei investiționale, cu perspectivă negativă. Swapurile pe riscul de credit (CDS) la cinci ani indică, încă de la începutul lui 2025, o retrogradare cu două trepte, până la BB. Măsurile de austeritate, menite să tempereze creșterea împrumuturilor, au slăbit coaliția pro-europeană de guvernare și au crescut sprijinul pentru opoziția eurosceptică, Alianța pentru Unirea Românilor (AUR).
„Finanțele publice ale României s-au îmbunătățit, dar sunt necesare progrese mult mai mari pentru a liniști investitorii și a elimina riscul unei retrogradări”, au transmis analiștii Capital Economics.
Guillaume Tresca, strateg senior pe piețe emergente la Generali Asset Management, estimează la una din patru șansa unei retrogradări din partea S&P. Agenția a privit mai îngăduitor formarea guvernului și s-a concentrat mai mult pe reducerea deficitului.
„S&P și Moody’s ar putea tolera o perioadă mai lungă de instabilitate politică, atât timp cât consolidarea fiscală rămâne pe făgaș, dar probabil nu dincolo de primul trimestru din 2027”, a spus Tresca. „O deviere semnificativă de la traseul consolidării fiscale sau convocarea de alegeri anticipate ar putea declanșa o retrogradare.”
Spectrul unei majorități AUR-PSD
Eșecul de miercuri readuce în discuție posibilitatea ca AUR să formeze o nouă majoritate parlamentară împreună cu social-democrații. Investitorii se tem că un asemenea scenariu ar bloca reducerea deficitului, taman când agențiile de rating pregătesc noi evaluări.
România a evitat la limită o retrogradare la categoria speculativă din partea Fitch, la finalul lunii iulie. Toate cele trei agenții majore au cerut adoptarea bugetului pe 2027 până la sfârșitul anului, cu reduceri suplimentare ale deficitului. Bucureștiul s-a angajat față de Bruxelles să aducă deficitul sub plafonul european de 3% din PIB până în 2030. Moody’s și Fitch vor evalua România la începutul anului viitor, ambele cu rating la limita inferioară a categoriei investiționale și perspectivă negativă.
Ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare, a respins ideea unei pauze în consolidarea fiscală.
„Am auzit, nu o dată, ci de mai multe ori, părerea că am putea lua o pauză, că aducem deficitul la 6% din PIB și ne oprim. Nu ne putem permite să facem pauză. Podul din spatele nostru este rupt, există doar drumul înainte”, a declarat Nazare la o conferință financiară, în această săptămână.
Viteza cu care crește datoria, motiv de îngrijorare
Banca centrală a avertizat și ea, în această săptămână, asupra riscului pierderii controlului asupra finanțelor publice. „Ceea ce îngrijorează în cazul României este viteza acumulării datoriei în ultimii ani, când ritmul de creștere a fost de trei ori mai mare decât înainte de pandemie”, a declarat viceguvernatorul Cosmin Marinescu. „Consecințele sunt imediate: costurile cu dobânzile sunt estimate la 3% din PIB, deci cheltuim mai mult pe dobânzi decât este ținta de deficit pe care vrem s-o atingem.”
El a precizat că nevoile brute de finanțare depășesc 10% din PIB, „dincolo de zona optimă pentru indicatorii de risc”.
Există și progrese. Deficitul bugetar consolidat a fost de 2,89% din PIB în primele opt luni, față de 4,51% în perioada similară din 2025. Guvernul vrea să reducă deficitul pe întregul an la 6,2% din PIB, de la peste 9% în 2024. Investitorii avertizează însă că disfuncțiile politice pot eclipsa această îmbunătățire.
„Cu cât criza politică se prelungește, cu atât crește riscul ca, în cele din urmă, lucrurile să cedeze din perspectiva ratingului”, a spus Kathryn Exum, codirectoare a departamentului de cercetare și strategie pe active suverane la Gramercy. Ea a adăugat că o retrogradare ar declanșa probabil vânzări forțate, care ar lărgi spread-urile obligațiunilor.
