UniCredit Bank finanțează cu 9 milioane de euro o fabrică pentru energie regenerabilă la Petrila. Elena Fulina: Rolul nostru este să facilităm accesul companiilor la capital

Date:

ȘtiriUniCredit Bank finanțează cu 9 milioane de euro o fabrică pentru energie...

UniCredit Bank susține dezvoltarea unei noi investiții industriale în Petrila, județul Hunedoara, printr-o finanțare de peste 46 de milioane de lei (circa 9 milioane de euro). Banii sunt acordați companiei Wind Power Energy SRL pentru construirea unei fabrici de asamblare a componentelor destinate energiei regenerabile.

Potrivit unui comunicat al RenewAcad, brand al Wind Power Energy, finanțarea contribuie la implementarea proiectului realizat prin Programul Dezvoltare Durabilă și Tranziție Justă 2021-2027. Ea susține atât necesarul de investiții al companiei, cât și acoperirea cheltuielilor eligibile până la rambursarea lor din fondurile europene.

Noi locuri de muncă în Valea Jiului

Investiția va crea o nouă capacitate de producție dedicată sectorului energiei regenerabile și noi locuri de muncă în Valea Jiului, una dintre regiunile aflate într-un proces amplu de transformare economică și energetică.

Proiectul este dezvoltat prin RenewAcad și include construirea unei facilități moderne de producție, integrarea unor soluții de eficiență energetică și utilizarea energiei din surse regenerabile în procesul operațional.

„Acest proiect demonstrează că tranziția energetică poate genera oportunități economice reale pentru comunitățile aflate în schimbare. Prin această investiție, contribuim la dezvoltarea unei noi capacități industriale, la crearea de locuri de muncă și la consolidarea unui ecosistem economic capabil să susțină viitorul energiei regenerabile în România. Ne bucurăm să avem alături parteneri puternici, care împărtășesc viziunea noastră privind dezvoltarea sustenabilă și regenerarea economică a comunităților miniere”, a declarat directorul general al Wind Power Energy SRL, Giorgiana Alexe, citat în comunicat.

Programe de pregătire profesională și stocare de energie

Investiția este însoțită de programe de pregătire profesională și de măsuri menite să sprijine integrarea pe piața muncii a persoanelor din comunitățile afectate de tranziția energetică.

În aceeași locație, RenewAcad se pregătește să pună în funcțiune, până la finalul anului, o instalație de stocare a energiei electrice de 20 MWh. Instalația va intra în teste în perioada imediat următoare.

„Tranziția către o economie cu emisii reduse de carbon are nevoie de investiții care să combine dezvoltarea industrială cu impactul pozitiv în comunități. Prin această finanțare, susținem o investiție care contribuie atât la dezvoltarea lanțului valoric al energiei regenerabile, cât și la crearea de oportunități economice și profesionale într-o regiune aflată în proces de reconversie. Rolul nostru este să facilităm accesul companiilor la capital și să accelerăm implementarea proiectelor strategice finanțate din fonduri europene”, a spus, la rândul său, directorul regional Corporate în cadrul UniCredit Bank România, Elena Fulina.

Proiectul urmărește susținerea dezvoltării economice a Văii Jiului prin atragerea de investiții productive, crearea de locuri de muncă și stimularea tranziției către o economie sustenabilă.

Despre RenewAcad și UniCredit Bank

RenewAcad este cea mai mare rețea de centre de pregătire pentru energie regenerabilă din România, cu cursuri tehnice acreditate și autorizate pentru formarea profesională în acest domeniu. Rețeaua are peste 12 centre locale, printre care București, Buzău, Constanța, Petrila, Rovinari, Ogrezeni și Mihăilești. RenewAcad oferă formare și reconversie profesională, precum și integrarea socială a membrilor comunităților în investițiile din energie regenerabilă, în România și nu numai.

UniCredit Bank face parte din Grupul UniCredit, o bancă comercială pan-europeană cu servicii în Italia, Germania, Austria și Europa Centrală și de Est. În România, UniCredit Bank este o bancă universală care oferă produse și servicii pentru toate categoriile de clienți.

Redactia Banko
Redactia Banko
Redacția banko.ro reprezintă nucleul unei platforme editoriale independente, cu misiunea de a deveni principala sursă de referință pentru sistemul bancar din România. Ne ghidăm după principii de obiectivitate și transparență, având ca scop creșterea gradului de educație financiară în rândul populației și al mediului de afaceri.
spot_imgspot_img

Popular

„Stau la Unirii, investesc ca pe Wall Street”: Andrei Perianu își lansează cartea la Gaudeamus

Cartea „Stau la Unirii, investesc ca pe Wall Street” de Andrei Perianu, publicată de Editura Corint și cu cuvânt-înainte semnat de Mihail Ion (Raiffeisen Bank România), a fost prezentată în avanpremieră la Wealth & Investment Forum, iar lansarea oficială va avea loc la Gaudeamus, între 2 și 6 decembrie 2026.

Banca Transilvania, cea mai lichidă acțiune la BVB: 95,23 milioane de lei tranzacționați într-o săptămână

Acțiunile Băncii Transilvania au fost cele mai lichide de la BVB în săptămâna 19-23 octombrie, cu tranzacții de 95,23 milioane de lei și un avans de 0,56%, deși capitalizarea bursei a scăzut cu 3,86 miliarde de lei.

TBI Bank finanțează achiziția mașinilor LEPAS în România, cu dobânzi de la 4,9% pe an. Ionuț Sabadac: Finanțarea are un rol important în decizia...

TBI Bank devine principalul partener de finanțare pentru persoanele fizice care cumpără mașini LEPAS (grupul Chery) în România, cu dobânzi de la 4,9% pe an și un avantaj de 5.000 de lei până la finalul anului 2026.

Dosarul ROBOR. CEC Bank este prima dintre băncile amendate de Consiliul Concurenței care solicită instanței suspendarea de la executare a sancțiunii

CEC Bank, prima bancă amendată de Consiliul Concurenței care contestă sancțiunea în acest mod, a cerut Curții de Apel București suspendarea amenzii, după ce a plătit o cauțiune de 346.480 de lei, iar primul termen este 29 octombrie 2026.