Cele mai mici întreprinderi din România vor avea acces la finanțare în condiții avantajoase, în valoare totală de 100 de milioane de euro. Banca Europeană de Investiții (BEI) și instituția financiară românească BCR Social Finance IFN SA au încheiat un nou acord în acest sens, informează un comunicat de presă al brațului financiar al UE.
Împrumut de 50 de milioane de euro de la BEI
BEI acordă un împrumut de 50 de milioane de euro către BCR Social Finance. Aceasta va contribui cu o sumă echivalentă și va direcționa întreaga finanțare către microîntreprinderi din România. Operațiunea urmărește să stimuleze dezvoltarea microîntreprinderilor, adică a companiilor cu mai puțin de zece angajați și cu o cifră de afaceri anuală sau un total bilanțier de cel mult 2 milioane de euro.
Acordul va sprijini investițiile pentru care microîntreprinderile românești pot întâmpina dificultăți în obținerea finanțării bancare tradiționale. Condițiile de finanțare din pachetul BEI-BCR Social Finance vor include dobânzi mai mici decât cele disponibile fără implicarea BEI.
„Ambițiile Europei în materie de investiții trebuie să ajungă în toate sectoarele economiei, inclusiv la cele mai mici întreprinderi. Împrumutul către BCR Social Finance pune în practică acest principiu, oferindu-le antreprenorilor din România un acces mai bun la finanțarea pe termen lung de care au nevoie pentru a investi, a se adapta și a se dezvolta. Acesta este rezultatul pe care trebuie să îl genereze investițiile europene: finanțare care ajunge în economia reală și creează oportunități concrete acolo unde sunt cel mai mult necesare”, a declarat vicepreședintele BEI, Ioannis Tsakiris, citat în comunicat.
Al doilea acord: garanție InvestEU cu Fondul European de Investiții
Un al doilea acord a fost anunțat în cadrul acordului de garantare InvestEU între BCR Social Finance IFN SA și Fondul European de Investiții (FEI). El extinde accesul la finanțare pentru microîntreprinzători și pentru sectorul educației.
Suplimentarea finanțării va pune la dispoziție 100 de milioane de euro pentru a sprijini peste 5.300 de microîntreprinzători din România, în special din zonele rurale. Alte 10 milioane de euro sunt destinate stimulării investițiilor în educație și dezvoltarea competențelor.
„Pentru o microîntreprindere, accesul la finanțarea potrivită, la momentul potrivit, poate face diferența dintre o investiție realizată și una amânată. Acest parteneriat cu Grupul BEI ne oferă o capacitate suplimentară de a ajunge la antreprenorii din întreaga Românie cu soluții de finanțare adaptate nevoilor lor. Este un exemplu concludent al modului în care resursele europene pot fi transformate în sprijin concret pentru întreprinderile mici și, în cele din urmă, pentru comunitățile în care acestea își desfășoară activitatea”, a declarat directorul general al BCR Social Finance, Ștefan Ionuț Buciuc.
Cum funcționează împrumutul intermediat
Operațiunea este structurată ca un împrumut intermediat destinat mai multor beneficiari. Instrumentul permite instituțiilor financiare locale să-și valorifice cunoștințele despre mediul de afaceri și despre piețe pentru a direcționa finanțarea BEI către întreprinderi mici și antreprenori. Operațiunea face parte din sprijinul acordat de BEI pentru îmbunătățirea accesului la finanțare al întreprinderilor mici din întreaga Uniune Europeană.
Cine este BCR Social Finance
BCR Social Finance oferă soluții de finanțare adaptate întreprinderilor mici, întreprinderilor sociale, studenților, organizațiilor neguvernamentale și altor entități care întâmpină dificultăți în accesarea creditării bancare tradiționale în România. Ca instituție financiară nebancară cu misiune socială, ea reprezintă divizia de finanțare socială a Erste Group în România.
Despre Grupul BEI
Grupul Băncii Europene de Investiții (BEI) este brațul financiar al Uniunii Europene, deținută de cele 27 de state membre, și una dintre cele mai mari bănci multilaterale de dezvoltare din lume. În 2025, Grupul BEI a încheiat contracte noi de finanțare și consultanță în valoare de 100 de miliarde de euro pentru peste 870 de proiecte.
