De la 10 iulie 2027, sistemul bancar european va trece la un cadru legal armonizat prin Regulamentul Anti-Spălare de Bani (AMLR), eliminând fragmentarea legislativă actuală și impunând standarde stricte pentru transparența structurilor de proprietate.
Armonizare prin AMLR: Un salt de la directive la regulament
Sistemul financiar european se pregătește pentru o schimbare majoră de paradigmă odată cu intrarea în vigoare a AMLR (Anti-Money Laundering Regulation). Spre deosebire de directivele anterioare (AMLD4 și AMLD5), care necesitau transpunere în legislația națională, noul regulament este direct aplicabil în toate statele membre UE. Această abordare elimină variațiile regionale și impune un set unic de reguli pentru identificarea Beneficiarilor Reali (UBO).
Principalele modificări tehnice: Pragul de 25% și evaluarea în paralel
Una dintre cele mai importante ajustări tehnice vizează pragul de deținere. Dacă legislația anterioară se referea la „peste 25%”, noul AMLR clarifică pragul la „25% sau mai mult”. Această nuanță aduce persoanele care dețin exact un sfert din acțiuni sau drepturi de vot direct în sfera de raportare.
Documentul EBA subliniază o schimbare fundamentală în procesul de Know Your Customer (KYC): evaluarea simultană și independentă a proprietății și a controlului.
- Proprietatea (Art. 52): Se bazează pe acumularea intereselor de proprietate prin toate straturile corporative.
- Controlul (Art. 53): Poate fi exercitat prin deținere majoritară (50%+1 acțiune) sau prin „alte mijloace” (drepturi de veto, numirea conducerii, acorduri informale).
- Coexistența (Art. 54): Obligă băncile să identifice UBO chiar și atunci când controlul și proprietatea sunt distribuite pe niveluri diferite ale unei structuri complexe.
Provocări operaționale pentru instituțiile de credit
Băncile vor trebui să își recalibreze sistemele IT și procesele de onboarding pentru a gestiona un volum mult mai mare de date. O noutate procedurală importantă este abordarea multi-direcțională (multi-prong approach): băncile nu doar colectează date de la client, ci sunt obligate să consulte registrele centrale UBO și să raporteze orice discrepanță detectată între informațiile oficiale și cele obținute prin propria analiză.
În cazurile în care niciun UBO nu poate fi identificat după eforturi diligente, atenția se mută către Managerii de Nivel Superior (SMO). Totuși, documentul avertizează asupra „paradoxului verificării”: dacă verificarea unui SMO ar putea alerta clientul despre suspiciunile băncii (tipping off), banca trebuie să documenteze pașii, dar să se abțină de la verificări suplimentare care pot compromite o investigație.
