Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a atras atenția investitorilor cu privire la situații în care sunt invocate sau prezentate documente intitulate „Licență de Broker”, despre care se susține că ar fi fost emise ori avizate de instituție. ASF precizează că astfel de documente nu dovedesc autorizarea unei persoane sau entități pentru prestarea de servicii și activități de investiții în România.
„Prezentarea unui astfel de document nu dovedește că persoana sau entitatea respectivă este autorizată să ofere servicii și activități de investiții în România”, subliniază ASF, într-un mesaj publicat pe Facebook.
Autoritatea recomandă investitorilor să nu trimită bani, să nu semneze contracte și să nu ia decizii de investiții doar pe baza unor documente care par oficiale, avertizând cu privire la riscul fraudelor financiare care exploatează încrederea publicului în instituțiile de reglementare.
ASF precizează că autorizarea unei entități poate fi verificată exclusiv în Registrul public al instituției, singura sursă oficială care confirmă dreptul unei entități de a presta servicii și activități de investiții în România.
De asemenea, instituția îi îndeamnă pe investitori să se informeze din surse oficiale, subliniind că o simplă verificare, de doar câteva secunde, îi poate feri de pierderi financiare semnificative.
