Asigurătorii din România au plătit, în 2025, despăgubiri de peste 81 de milioane de lei în baza poliţelor de călătorie, potrivit datelor publicate de Uniunea Naţională a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din România (UNSAR). Sumele acoperă costurile generate de evenimente neprevăzute survenite în timpul deplasărilor în ţară şi în străinătate.
Piaţa asigurărilor de călătorie, în creştere cu 12% faţă de 2024
Conform UNSAR, în medie, au fost plătiţi zilnic peste 220.000 de lei, ceea ce reflectă atât volumul crescut al deplasărilor, cât şi gradul mai mare de conştientizare a românilor cu privire la importanţa asigurării de călătorie. Numărul poliţelor de călătorie vândute a crescut cu aproximativ 12% faţă de anul 2024.
În spatele acestor despăgubiri sunt zeci de mii de vacanţe afectate de evenimente neprevăzute, dar şi situaţii în care asigurarea a făcut diferenţa. Aceste poliţe ajută turiştii să îşi continue călătoria sau să reducă impactul unor incidente neplăcute asupra bugetului personal, a declarat Alexandru Ciuncan, preşedinte şi director general al UNSAR, în cadrul unui comunicat transmis Agerpres.
Ce acoperă o poliţă de călătorie
UNSAR precizează că asigurările de călătorie oferă protecţie financiară pentru o gamă largă de situaţii, printre care:
urgenţe medicale şi spitalizare;
accidente survenite pe parcursul deplasării;
pierderea sau deteriorarea bagajelor;
întârzieri de zbor şi anularea călătoriei;
servicii de asistenţă rutieră, în cazul deplasărilor cu autoturismul personal.
În lipsa unei asemenea asigurări, costurile asociate unor evenimente neprevăzute — în special cele medicale sau logistice în străinătate — pot fi semnificative şi dificil de gestionat. Prin acoperirile oferite şi serviciile de asistenţă incluse, asigurarea de călătorie contribuie la reducerea impactului financiar şi oferă turiştilor siguranţa necesară pentru a se bucura de deplasări fără griji, se menţionează în comunicatul organizaţiei.
Despre UNSAR
Înfiintată în 1994, UNSAR reprezintă 22 de companii de asigurare care deţin o pondere de peste 90% din piaţa locală de asigurări. Din 2007, Uniunea este membră cu drepturi depline a Federaţiei Asigurătorilor şi Reasigurătorilor Europeni — Insurance Europe.
