Casa de avocatură Filip & Company a oferit consultanță juridică grupului Digi în cadrul ofertei publice inițiale (IPO) prin care Digi Spain Telecom, filiala spaniolă a Digi Communications, a fost listată la bursele de valori din Madrid, Barcelona, Bilbao și Valencia. Operațiunea marchează o premieră pentru piața de capital din România: este prima dată când o companie listată la Bursa de Valori București ajunge să coteze o parte din operațiunile sale internaționale pe o piață bursieră străină.

Acțiunile Digi Spain au debutat la tranzacționare joi, 16 iulie 2026, sub simbolul bursier „DIGIS”, prin Sistemul Automat de Cotații (Mercado Continuo) al burselor spaniole. Prețul de ofertă a fost stabilit la 5,60 euro pe acțiune, ceea ce a condus la o capitalizare de piață a Digi Spain de aproximativ 1,66 miliarde de euro la momentul listării.
Oferta a avut o structură duală: o componentă primară de 26,8 milioane de acțiuni nou-emise, prin care Digi Spain a urmărit atragerea a aproximativ 150 de milioane de euro pentru finanțarea planurilor de creștere, și o componentă secundară de 24,5 milioane de acțiuni existente, puse în vânzare de Digi România S.A., acționarul unic al filialei spaniole înainte de listare, în valoare de circa 137 de milioane de euro. Digi România a acordat totodată coordonatorilor globali ai tranzacției o opțiune de supraalocare pentru încă până la 7,7 milioane de acțiuni, astfel încât valoarea totală a ofertei a putut ajunge la aproximativ 330 de milioane de euro.
Cererea investitorilor a depășit semnificativ oferta de bază, ordinele venite din partea fondurilor de investiții și a birourilor familiale ajungând la aproape 1,3 miliarde de euro, de peste patru ori mai mult decât valoarea inițială a ofertei. Printre investitori s-a numărat și Global Portfolio Investments, vehiculul de investiții al familiei spaniole Domínguez de la Maza (proprietara grupului Mayoral), care s-a angajat, în calitate de investitor-ancoră, să investească 100 de milioane de euro.
După finalizarea ofertei, Digi Communications va păstra, prin Digi România, aproximativ 80% din capitalul social al Digi Spain, menținând controlul asupra companiei spaniole. Fondurile atrase urmează să fie folosite pentru continuarea extinderii rețelei de fibră optică (Rețeaua SMART) și a infrastructurii de telefonie mobilă a Digi Spain pe piața iberică.
E o realizare cu adevărat excepțională. O filială a unei companii antrepenoriale românești a ajuns să fie unul dintre liderii pieței de telecom dintr-una dintre cele mai mari și mai competitive piețe din Europa. Este ceva ce s-a construit pe termen lung prin multă muncă și multă inspirație, în condiții foarte grele, care demonstrează talentul echipei DIGI și capacitatea de a depăși obstacole dintre cele mai diverse. Listarea Digi Spania și succesul ofertei confirmă acest parcurs și încrederea extraordinară pe care Digi a construit-o în Spania și în comunitatea de investitori internaționali și marchează, în același timp, primul IPO al unei companii cu origini românești pe o altă mare piață de capital din Europa. Suntem onorați că am avut ocazia să asistăm Digi în acest proiect și le mulțumim pentru încrederea acordată și pentru colaborarea excelentă”, a declarat Alexandru Bîrsan, managing partner al Filip & Company.
Echipa Filip & Company implicată în proiect a fost coordonată de Alexandru Bîrsan (managing partner) și de Anca Bădescu (senior associate) și le-a inclus pe Bianca Gheorghe (associate) și Georgiana Lazăr (associate), în timp ce aspectele legate de finanțări au fost gestionate de Rebecca Marina (partener).
Casa de avocatură Uría Menéndez a acordat asistență emitentului cu privire la aspectele de drept spaniol, iar Weil, Gotshal & Manges (London) a asistat cu privire la aspectele de drept internațional.
Această tranzacție se adaugă unui istoric îndelungat de colaborare între Filip & Company și grupul Digi pe piața spaniolă, echipa firmei asistând anterior Digi Spain în tranzacții precum vânzarea unei rețele FTTH către un consorțiu de fonduri de infrastructură, achiziția unor licențe de spectru de la grupul MasMovil, încheierea unor contracte cu Telefónica Móviles España și contractarea unor facilități de credit pentru finanțarea operațiunilor din Spania. Departamentul de Fuziuni, Achiziții și Piețe de Capital al Filip & Company este coordonat de Alexandru Bîrsan, avocat clasat constant pe primele poziții în directoarele juridice internaționale Chambers and Partners și Legal 500.
