Numărul conturilor de tranzacționare la bursă deschise prin aplicația BT Pay a ajuns la 35.000, dublu față de nivelul din iunie 2026, potrivit unui comunicat al BT Capital Partners. Creșterea a fost susținută de integrarea serviciilor de investiții în aplicația BT Pay, care permite deschiderea unui cont de tranzacționare direct din aplicație. Un alt factor a fost lansarea BT România ETF, fond de investiții tranzacționat la Bursa de Valori București (BVB).
Investitori din zona Private și Premium Banking
Potrivit companiei, noii investitori provin în principal din segmentul Private și Premium Banking al Băncii Transilvania. Cele mai multe conturi au fost deschise de clienți din Cluj-Napoca, București, Constanța, Iași și Timișoara.
„Creșterea accelerată a numărului de conturi deschise prin BT Pay ne arată că investițiile devin tot mai accesibile pentru un număr tot mai mare de persoane. Vedem o schimbare de mentalitate, în care economisirea este completată de interesul pentru construirea pe termen lung a prosperității. În acest context, avantajul nostru este că putem conecta, în cadrul ecosistemului Grupului Financiar Banca Transilvania, soluțiile de economisire, de investiții și pentru administrarea banilor într-o experiență simplă. Continuăm să dezvoltăm soluții pentru investitori și să contribuim la creșterea participării românilor pe piața de capital”, a declarat Daniela Secară, CEO BT Capital Partners, citată în comunicat.
Peste 90.000 de investitori la BVB prin BT Capital Partners
În prezent, peste 90.000 de persoane investesc la Bursa de Valori București prin intermediul BT Capital Partners.
Totodată, creșterea bazei de clienți a contribuit la depășirea pragului de 40 de miliarde de lei (aproximativ 8 miliarde de euro) în ceea ce privește valoarea activelor nete ale BT Capital Partners, se mai arată în comunicat. BT Capital Partners face parte din Grupul Financiar Banca Transilvania și activează pe piața de intermediere financiară din România.
