Grupul imobiliar românesc NestPlus, prin divizia NestPlus Plaza, a semnat cu Exim Banca Românească un credit de investiții în valoare de 10 milioane de euro pentru construcția Brăila Plaza, cel mai mare street mall din municipiul Brăila. Investiția totală se ridică la 17 milioane de euro, iar finalizarea și ocuparea spațiilor comerciale sunt programate pentru anul 2026.
Un proiect de regenerare urbană pe fosta platformă Promex
Brăila Plaza face parte dintr-un centru comercial de aproximativ 17.000 mp, dezvoltat în etape pe fosta platformă industrială Promex din nordul Brăilei — un sit de circa 6 hectare readus la viață printr-un amplu proiect de regenerare urbană, unde Kaufland și Lidl și-au deschis recent propriile magazine, iar Penny este prezent în imediata apropiere.
Noua galerie comercială, cu o suprafață închiriabilă de aproximativ 9.000 mp, completează ansamblul și îl transformă în principala destinație de retail din nordul orașului, beneficiind de acces direct din E87 și de un bazin comercial de peste 400.000 de locuitori în conurbația Brăila–Galați.
Clădirea este proiectată la standard nZEB și va fi echipată cu panouri fotovoltaice, care vor acoperi o parte din consumul de energie al galeriei. Brăila Plaza nu este un proiect izolat: NestPlus derulează mai multe proiecte de regenerare urbană, atât prin divizia Plaza, cât și prin divizia rezidențială NestPlus Living.
„Dezvoltăm Brăila Plaza pe filozofia care ne-a ghidat în toate proiectele realizate de echipa noastră de-a lungul anilor: viziune pe termen lung, locații strategice și parteneriate solide. Formatul de proximitate, ancorat de retaileri internaționali și integrat în viața comunității, este modelul care a înlocuit mallul clasic, iar parteneriatul cu Exim Banca Românească confirmă încrederea pieței în acest model. Cu Brăila Plaza continuăm rețeaua de retail Plaza, un program de investiții de peste 80 de milioane de euro în orașele regionale ale României”, a declarat Iulian Botta, CEO NestPlus.
”Prin această finanțare, ne reafirmăm angajamentul de a fi alături de companiile românești care investesc în dezvoltare și creează valoare în comunitățile lor. Ca bancă românească, susținem proiecte care contribuie la creșterea economiei, generează noi oportunități de angajare a forței de muncă și sprijină modernizarea sustenabilă a centrelor urbane regionale. Rămânem un partener de încredere pentru antreprenorii care construiesc pe termen lung, pe care îi încurajăm să valorifice soluțiile de finanțare pe care le punem la dispoziție pentru a-și transforma planurile de dezvoltare în proiecte concrete și de succes”, a declarat Traian Halalai, președintele executiv la Exim Banca Românească.
Mixul comercial
Mixul comercial este construit în jurul marilor lanțuri internaționale prezente în retailul românesc — Action, JYSK, Pepco, Sinsay, dm, Dr. Max și TEDI — alături de un fitness 18 GYM și de un food court cu terase, cu Burger King în format drive-thru și restaurantul Mesopotamia. O parte din galerie este rezervată businessurilor locale — brutării și covrigării, concepte de food, clinică veterinară, florărie — astfel încât Brăila Plaza să funcționeze ca un adevărat centru al comunității.
Despre NestPlus
NestPlus este un grup imobiliar românesc integrat, care acoperă întregul ciclu de viață al unui proiect, de la concept și dezvoltare, prin construcție, până la operarea pe termen lung a activelor. Grupul s-a format în jurul unei echipe cu un istoric solid de dezvoltări comerciale și rezidențiale livrate în ultimele două decenii, reunite astăzi sub brandul NestPlus, și operează prin trei divizii: NestPlus Plaza (parcuri de retail și active generatoare de venit în orașe regionale), NestPlus Living (dezvoltări rezidențiale) și NestPlus AG (antrepriză generală și design & build). A patra componentă a grupului, un fond de investiții dedicat deținerii pe termen lung a parcurilor de retail și a activelor generatoare de venit, este deja în curs de structurare și va fi lansat până la finalul anului.
