Raport BNR: calitatea creditelor acordate companiilor s-a deteriorat, în timp ce portofoliul populației s-a îmbunătățit

Date:

ȘtiriRaport BNR: calitatea creditelor acordate companiilor s-a deteriorat, în timp ce portofoliul...

Rata creditelor neperformante (NPL) aferente companiilor nefinanciare a urcat la 5,6% în martie 2026, cu 1,2 puncte procentuale peste nivelul înregistrat în aceeași perioadă a anului anterior, potrivit Raportului asupra stabilității financiare publicat luni de Banca Națională a României (BNR). În schimb, pe segmentul populației, calitatea portofoliului de credite s-a îmbunătățit, rata NPL coborând la 2,9% în martie 2026, în scădere cu 0,1 puncte procentuale față de perioada corespondentă din 2025.

Potrivit BNR, calitatea portofoliului de credite acordate de bănci populației s-a îmbunătățit în primele luni ale anului 2026 comparativ cu anul anterior, în timp ce pe segmentul companiilor nefinanciare situația a evoluat în sens invers.

Documentul arată că anumite categorii de credite continuă să prezinte un profil de risc ridicat. Este vorba în special despre finanțările acordate sectorului IMM — cu o rată NPL de 7,2% pentru microîntreprinderi și 7,1% pentru întreprinderile mici, față de 4,7% în cazul corporațiilor mari, date valabile pentru martie 2026 — precum și despre creditele cu garanții de stat acordate firmelor, unde rata NPL a ajuns la 11,3%. Expunerile către piața imobiliară comercială înregistrează, la rândul lor, o rată NPL de 6,2%.

O altă categorie monitorizată de BNR este cea a împrumuturilor denominate în monedă străină. În cazul companiilor nefinanciare, ponderea acestor credite rămâne semnificativă, la 53% din portofoliu în martie 2026, deși rata de neperformanță asociată este mai redusă comparativ cu cea a creditelor în lei — 4,1%, față de 7,3%. La nivelul populației, ponderea creditelor în valută continuă să scadă, ajungând la 7% (o reducere anuală de 1,7 puncte procentuale), pe fondul măsurilor macroprudențiale aplicate de BNR în funcție de tipul de monedă.

Reprezentanții băncii centrale atrag atenția că, într-un context marcat de incertitudini interne și internaționale, capacitatea populației și a companiilor de a-și onora datoriile ar putea fi supusă unor presiuni suplimentare în perioada următoare, pe fondul factorilor economici, politici, geopolitici și financiari.

Estimările privind probabilitatea de nerambursare pe un orizont de 12 luni indică o ușoară creștere a riscului pentru creditele imobiliare — de la 0,25% în martie 2026 la 0,32% în martie 2027 — și o creștere mai accentuată pentru creditele de consum, de la 3% la 3,4% în același interval. La nivelul companiilor nefinanciare, scenariul macroeconomic de bază estimează o majorare a probabilității medii de nerambursare, de la 3,4% în martie 2026 la 4,5% în martie 2027.

Redactia Banko
Redactia Banko
Redacția banko.ro reprezintă nucleul unei platforme editoriale independente, cu misiunea de a deveni principala sursă de referință pentru sistemul bancar din România. Ne ghidăm după principii de obiectivitate și transparență, având ca scop creșterea gradului de educație financiară în rândul populației și al mediului de afaceri.
spot_imgspot_img

Popular

Vista Bank a finalizat achiziția brokerului Investimental

Vista Bank a finalizat achiziția a 100% din brokerul Investimental, după aprobarea ASF, și își extinde oferta cu servicii de brokeraj și acces digital la piețele de capital din România, Europa și SUA.

Raiffeisen Bank listează la BVB a zecea emisiune de obligațiuni, de 750 de milioane de lei

Raiffeisen Bank a listat la BVB a zecea emisiune de obligațiuni, de 750 de milioane de lei, cu scadență în 2033, dobândă fixă de 7,538% până în 2032 și rating Baa1 de la Moody’s.

Paysera anunță noile comisioane pentru transferurile și plățile cu cardul în valută, valabile din 15 decembrie 2026

Paysera majorează de la 15 decembrie 2026 comisioanele pentru transferuri internaționale, plăți cu cardul în valută și retrageri de numerar, introduce tarife separate pentru cardurile business în Checkout și pregătește pentru 2027 transferuri în moneda țării beneficiarului.

Investitorii tempează așteptările privind evaluarea IPO-ului Anthropic, pe fondul încetinirii creșterii veniturilor

Investitorii iau în calcul o evaluare de circa 1,5 trilioane de dolari pentru IPO-ul Anthropic, sub cele 2 trilioane așteptate, după ce creșterea veniturilor trimestriale a încetinit la 45%.