Redactia Banko

605 ARTICOLE
Redacția banko.ro reprezintă nucleul unei platforme editoriale independente, cu misiunea de a deveni principala sursă de referință pentru sistemul bancar din România. Ne ghidăm după principii de obiectivitate și transparență, având ca scop creșterea gradului de educație financiară în rândul populației și al mediului de afaceri.

România devine stat fondator al Băncii pentru Apărare, Securitate şi Rezilienţă (DSRB). Bucureştiul, centru regional pentru flancul sudic

România devine stat fondator al Băncii pentru Apărare, Securitate şi Rezilienţă (DSRB), iar Bucureştiul va găzdui biroul regional al instituţiei pentru flancul sudic, a anunţat Ministerul Finanţelor.

Conferință dedicată subiectului ROBOR, la Facultatea de Drept ASE, pe 22 iulie

Conferința „Totul despre ROBOR", organizată de JURIDICE.ro pe 22 iulie 2026 la Facultatea de Drept ASE și moderată de av. prof. dr. Radu Rizoiu, va dezbate indicele bancar aflat în centrul unui scandal de concurență cu amenzi de 3,73 miliarde de lei aplicate băncilor.

UE actualizează regulile de supraveghere pentru creditele ipotecare: ce se schimbă pentru bănci

Comisia Europeană a publicat Regulamentul delegat (UE) 2026/807, care actualizează terminologia și trimiterile standardelor tehnice de supraveghere a creditelor garantate cu imobile, aliniindu-le la Regulamentul (UE) 575/2013 (CRR).

CJUE clarifică cine răspunde pentru clauzele abuzive atunci când un contract de credit este cesionat altui creditor

CJUE a decis, în cauza C-761/24, că un consumator al cărui contract de credit a fost cesionat unei alte instituții își poate valorifica drepturile privind clauzele abuzive doar împotriva cesionarului, cu condiția ca acest lucru să nu facă protecția sa imposibilă sau excesiv de dificilă.

ANSPDCP amendează Banca Transilvania cu 5.000 euro pentru încălcarea RGPD

ANSPDCP a amendat Banca Transilvania cu 26.172 lei (5.000 euro) după ce a constatat că un angajat a accesat neautorizat datele personale ale unui client, în urma unei plângeri depuse de persoana vizată.
spot_imgspot_img