Comisia Europeană a anunțat, vineri, declanșarea unei proceduri de constatare a neîndeplinirii obligațiilor împotriva a 18 state membre, printre care și România, după ce acestea nu au notificat integral măsurile naționale de transpunere a unor prevederi din cea de-a șasea Directivă privind combaterea spălării banilor (AML) – Directiva UE 2024/1640.
Potrivit unui comunicat de presă al Executivului comunitar, scrisori de punere în întârziere au fost transmise, alături de România, și Belgiei, Bulgariei, Cehiei, Germaniei, Estoniei, Greciei, Spaniei, Franței, Croației, Ciprului, Lituaniei, Luxemburgului, Țărilor de Jos, Austriei, Poloniei, Portugaliei și Finlandei. Directiva vizează, printre altele, accesul autorităților competente, al autorităților de reglementare, al entităților raportoare și al persoanelor cu interes legitim la registrele beneficiarilor reali. A șasea Directivă AML reglementează aspectele organizaționale și instituționale ale luptei împotriva spălării banilor și finanțării terorismului.
Statele membre aveau obligația să transpună o parte importantă din Directiva UE 2015/849 – în special articolele 11, 12, 13 și 15 – până la data de 10 iulie 2026. Comisia Europeană subliniază că implementarea graduală a celei de-a șasea Directive AML este esențială pentru corectarea vulnerabilităților din sistemul financiar al UE și pentru aplicarea uniformă și eficientă a reglementărilor anti-spălare a banilor la nivelul blocului comunitar.
Potrivit CE, încrederea investitorilor și a publicului în piețele financiare depinde în mare măsură de acuratețea sistemului de raportare, care garantează transparența structurilor de control și a beneficiarilor reali ai societăților. Informațiile clare și actualizate privind beneficiarii reali sunt considerate esențiale și pentru activitatea organelor de aplicare a legii. Cele 18 state membre vizate au acum la dispoziție două luni pentru a finaliza transpunerea și pentru a notifica Comisiei măsurile adoptate. Dacă termenul nu este respectat, Comisia Europeană poate emite un aviz motivat împotriva statelor care nu se conformează.
