Banca Centrală Europeană (BCE) a lăsat joi dobânda de referință neschimbată, la 2,5%. Decizia era așteptată de analiști, dar a fost eclipsată de anunțul demisiei președintei Christine Lagarde, programată pentru 7 februarie 2027, potrivit AFP.
Cele trei dobânzi, neschimbate
Consiliul guvernatorilor BCE a păstrat nemodificate toate cele trei rate-cheie. „Rata dobânzii la facilitatea de depozit, rata dobânzii la operațiunile principale de refinanțare și rata dobânzii la facilitatea de creditare marginală vor rămâne nemodificate la 2,50%, 2,65% și, respectiv, 2,90%“, se arată în comunicatul de presă publicat la finalul reuniunii de joi.
Energia, principalul risc pentru inflație
Potrivit BCE, prețurile produselor energetice au continuat să crească, iar asta pune presiune pe perspectivele inflației. Inflația de bază a rămas totuși, până acum, în linii mari stabilă. Banca nu observă deocamdată un răspuns semnificativ din partea câștigurilor salariale. Instituția avertizează însă asupra efectelor pe termen mai lung: „Este probabil ca amploarea și durata șocului energetic, precum și implicațiile efectelor indirecte și de rundă a doua să alimenteze inflația și să diminueze creșterea economică“, se arată în comunicatul BCE.
