NETOPIA Payments obține extindere de licență de la BNR: intră pe piața remiterilor de bani. Raluca Micu: obținerea licenței din partea BNR este o validare a standardelor noastre de securitate și conformitate

Date:

ȘtiriNETOPIA Payments obține extindere de licență de la BNR: intră pe piața...

Banca Națională a României a aprobat extinderea licenței de instituție de plată deținută de NETOPIA, adăugând serviciul de remitere de bani la portofoliul companiei. Decizia autorității de reglementare plasează NETOPIA printre puținii jucători din piața locală care dețin acoperire licențiată completă atât pe acceptarea plăților, cât și pe remiterea de bani, în cadrul aceleiași infrastructuri tehnologice.

Compania procesează în prezent un volum anual de peste 10 miliarde de lei și deservește o rețea de peste 25.000 de comercianți. Extinderea licenței vine în contextul unei strategii mai ample, prin care NETOPIA urmărește să depășească rolul tradițional de procesator de plăți online și să devină o platformă operațională financiară de referință pentru Europa Centrală și de Est — una care să integreze plățile, datele și serviciile financiare într-un singur ecosistem tehnologic.

Trei direcții noi de dezvoltare

Extinderea licenței deschide simultan trei linii de business pentru companie:

  • Remiterea de bani — noul serviciu autorizat de BNR, care susține strategia de diversificare a NETOPIA și pregătește terenul pentru parteneriate și produse în verticale complet noi.
  • Plăți Account-to-Account (A2A) prin RoPay — o metodă suplimentară de încasare pentru comercianți, gândită ca alternativă rapidă la circuitele clasice de plată.
  • Embedded Finance, sub forma Merchant Cash Advance — soluții de finanțare flexibilă, oferite prin parteneri, menite să sprijine antreprenorii în gestionarea fluxului de numerar și în scalarea afacerii.

CEO-ul companiei, Raluca Micu, a comentat semnificația licenței pentru direcția strategică a NETOPIA:

„Obținerea licenței din partea BNR este o validare a standardelor noastre de securitate și conformitate, dar, mai important, reprezintă fundația pe care construim viitorul NETOPIA. Viziunea noastră este să devenim un partener complet de creștere pentru antreprenorii din România. Prin noile soluții de embedded finance și viitoarea platformă integrată, le vom oferi comercianților nu doar tehnologie de plată, ci instrumente reale de scalare, optimizare a fluxului de numerar și eficientizare operațională.” — Raluca Micu, CEO NETOPIA

Spre un model One-Stop-Shop

Pe termen mediu, compania lucrează la o platformă unificată care va reuni acceptarea multiplă a metodelor de plată, colectarea rapidă a fondurilor, reconcilierea automată a tranzacțiilor și servicii financiare complementare. Pentru cei peste 25.000 de comercianți din ecosistem, această direcție se traduce în acces la soluții unificate de plată și reconciliere, opțiuni extinse de încasare — de la card și numerar, până la plăți instant A2A — și o reducere semnificativă a efortului operațional zilnic.

În paralel, NETOPIA continuă să investească în securitatea și reziliența tranzacțiilor, în automatizarea proceselor de conformitate și raportare, precum și în integrarea aprofundată cu infrastructura bancară, ca parte a eforturilor de prevenire a fraudei.

Luni, 7 septembrie 2026, publicăm în exclusivitate un interviu cu CEO-ul NETOPIA Payments, Raluca Micu.

Redactia Banko
Redactia Banko
Redacția banko.ro reprezintă nucleul unei platforme editoriale independente, cu misiunea de a deveni principala sursă de referință pentru sistemul bancar din România. Ne ghidăm după principii de obiectivitate și transparență, având ca scop creșterea gradului de educație financiară în rândul populației și al mediului de afaceri.
spot_imgspot_img

Popular

Peste 20% dintre antreprenorii români se simt prea puțin vizibili pe piață, arată un studiu ING

Peste 20% dintre antreprenorii români se consideră insuficient de vizibili, deși 94% cred că vizibilitatea aduce credibilitate, iar ING a lansat platforma Next in Business cu instrumentul gratuit Visibility Check.

Opt din 10 plăți internaționale ale companiilor din România, decontate în mai puțin de 24 de ore

Potrivit barometrului iBanFirst „Viteza plăților internaționale 2026“, 78% dintre plățile companiilor mici și mijlocii din România sunt decontate în sub 24 de ore, peste media europeană de 73%.

Asigurare auto în rate: 79% dintre clienți aleg plata în patru rate

Opt din zece clienți (79%) care își finanțează asigurarea auto aleg plata în patru rate, la o valoare medie de 1.549 de lei, arată datele tbi bank și Safety Broker.

NEXXT AI Summit a început la București: peste 2.000 de delegați, 50 de speakeri și un hackathon cu premii de 38.000 de euro

NEXXT AI Summit 2026 a început astăzi, 28 octombrie, la FACE Convention Centre din București, cu workshopuri enterprise și startul hackathonului de 24 de ore, urmând ca marea conferință să aibă loc mâine, 29 octombrie.